Incidentul s-a petrecut miercuri, în timpul unor teste și vehiculul a fost parașutat la aproape 11 km distanță de punctul stabilit.
„Vehiculul a fost lansat prea devreme din aeronava C-17, în jurul orei locale 1PM”, a declarat Lt. Col. Mike Burns, pentru CNN.
„Ceea ce este mai important: nu au existat răniți și nici pagube materiale”, a adăugat oficialul militar, spunând că singurii care au avut de suferit au fost „câțiva copaci„.
Parașuta vehiculului Humvee s-a deschis conform procedurii și „incidentul se află în atenția autorităților”, a mai precizat Burns.
Avionul militar C-17 a decolat de la Baza Aeriană Charleston, potrivit oficialilor Forțelor Aeriene americane.
Burns a mai declarat pentru CNN că armata testează frecvent noile echipamente și proceduri, pentru a asigura transporturi și livrări aeriene adecvate, în cazul echipamentelor militare.
C-17 este „cel mai flexibil avion de transport din flotă”, potrivit armatei americane. Acest tip de aparat de zbor este folosit pentru transportul soldaților și al echipamentelor. De asemenea, C-17 poate transporta pacienți în timpul evacuărilor medicale pe calea aerului.